I O N    C O J O C A R I U

    Până de curând, în preajma Pieții Romane și intersecției Dacia cu Eminescu putea fi întâlnit un om de înălțime medie, purtând o pălărie cu boruri largi, cu o ținută controlat neglijentă. Aproape totdeauna, avea la gât o eșarfă sau o basma. Aproape nelipsită, de umeri era atârnată o geantă de piele, totdeauna doldora de caiete de schițe, albume, pungi cu diferiți pigmenți, materiale. Tenul smead, mustața semeață ca de mușchetar, ochii vii și negri și mersul grăbit, trădau o viață intensă. Traseul său obișnuit se desfășura între micul său studio de creație aflat pe Eminescu și Intersecția Griviței cu Dacia, la Universitatea Națională de Arte unde-și încredința toate cunoștințele studenților săi de la Ceramică. O anumită intensitate și o anume fervoare erau nelipsite in tot ceea ce făcea. Ionică, Ionel, sau Negru de Suceava cum îl alintau prietenii, Ion Cojocariu în acte, avea în mod evident, în toate circumstanțele, lumina și pasiunea unui om dăruit și entuziasmul unui dăruitor! Nimic din ceea ce făcea nu avea măsură comună – mărturie stau lucrările sale, studenții și colegii săi, expozițiile și acțiunile la care a participat, cercul larg de rezonanță și prețuirea de care s-a bucurat în lumea artistică din țară și din lume !

   De la bun început, profesorii săi l-au perceput ca pe un talent și întreaga sa evoluție a confirmat aceasta investiție de încredere. Marele artist și profesor Costel Badea l-a reținut ca asistent al său la catedra de Ceramică. De fapt, lucrările lui Ion Cojocariu sunt și au fost de la bun început interpretate ca fiind sculpturi. In felul acesta el a devenit un strălucit continuator al unei pleiade de mari artiști care s-au străduit și au impus extragerea artei ceramicii din olărie și poterie. Sculptorii au reacționat invitându-l să participe la simpozioanele de gen. Astfel, a realizat la Călărași, pe malul Borcei, o apreciată lucrare monumentală din metal sudat intitulată “Mașina de tocat vise” și la Negrești-Oaș, în parcul din fața Muzeului de Artă, o sculptură în marmură, are sculpturi din piatră în colecția Muzeului de Artă din orașul Troian din Bulgaria. Lucrări din material ceramic, de preferință gresie, se găsesc în lume în muzee și colecții. Într-o viață scurtă și intensă, nescutită de momente dificile, trăită cu ardență, Ion Cojocariu a realizat multe. A fost răsplătit și cu numeroase premii naționale și internaționale. A reușit să îndrume câteva promoții de artiști, a reușit să impună în România tehnica Raku-ului prin câteva memorabile acțiuni și proiecte. În curtea sediului Uniunii Artiștilor Plastici din Nicolae Iorga cu ocazia eclipsei, în curtea Universității Naționale de Artă din Griviței 28, de câteva ori, în țară, în câteva locuri. Parcă împrumutând ceva din temperatura de ardere a artei sale, tot timpul incandescent, mereu în mișcare, purtând în inimă un proiect, Ion Cojocariu a iradiat lumea cu lumina sa, cu bucuria sa de a trăi făcând, cu nestăvilita lui putere de a dărui și de a se dărui fără rețineri ca toți cei care-i eram în preajmă să trăim cu sentimentul de a fi privilegiații unei lumi magice, unui spectacol fascinant, unui act sacerdotal. În lumea în care trăim, acest mod de a fi nu e tocmai rețeta de viață lungă ! Am rămas cu lucrările și cu impresia acestei puteri de a arde până la capăt, lipsiți de bucuria pe care o provoca prezența sa.

   Nu reușesc să mă obișnuiesc cu faptul că trebuie să vorbesc despre prietenul meu Ionel, Ionică, la timpul trecut ! Nu-mi vine să cred că ideile, proiectele, tot ceea ce era în el în cantități atât de mari au rămas pentru totdeauna încuiate, plecând odată cu firava, ardenta, încordata lui făptură.”

(Vlad Ciobanu, text redactat special pentru Catalogul Expoziției Maraton Raku, 2015) 

© 2015 Asociația UMA ED ROMÂNIA . Toate drepturile rezervate